Ravagii în avion: Un pasager aflat sub influența alcoolului a făcut ravagii într-un avion, rănind personalul. Doar pilotul l-a putut opri – VIDEO

Ravagii în avion: Un pasager aflat sub influența alcoolului a făcut ravagii într-un avion, rănind personalul. Doar pilotul l-a putut opri - VIDEO
Publicat: 17/05/2019, 16:28

Pasagerul aflat sub influența alcoolului i-a atacat pe ambii piloți ai aeronavei Boeing 737 și i-a rupt piciorul unui steward chiar în timp ce se pregăteau să decoleze.

Maxim Pashnin, în vârstă de 36 de ani, de asemenea a bruscat-o pe una dintre asistentele de zbor înainte să fie predat poliției de către căpitan și copilotul lui.

Incidentul s-a petrecut în cadrul unui zbor din Novosibirsk, Siberia, către Moscova, în care erau îmbarcați 158 de pasageri.

Instalatorul, care acum riscă până la 6 ani de închisoare, a fost evacuat din avion înainte ca acesta să își continue traseul către destinație.

Se pare că atacul asupra pilotului și asupra copilotului nu a fost surprins de camerele de supraveghere, însă o altă secvență a fost filmată – când Maxim împinge o însoțitoare de zbor și se ceartă cu el.

Se pare că pasagerul agresiv a încercat să îi atace chiar și pe polițiștii care voiau să îl aresteze, iar acum este acuzat de huliganism și violență împotriva forțelor de ordine.

O pasageră a declarart că: „Bine că s-a întâmplat cât încă ne aflam în aeroport, ci nu în aer. Își dai seama ce groaznic ar fi fost dacă începea să se comporte așa în timpul zborului?”.

Scuza pe care a invocat-o pasagerul agresiv în fața poliției a fost: „E greu să zbori cu Aeroflot când ești treaz”, făcând referire la recentul incident groaznic care a avut loc la aeroportul din Moscova – Sheremetyevo – unde 41 de oameni au murit.

Compania de transport aerian vrea să obțină cea mai mare pedeapsă care poate fi dată pentru un astfel de incident.

Foto: Captură

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara;...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Ce mesaj a transmis Florin Piersic Jr. în timp ce marele actor era supus unei...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Diabetul ar putea fi vindecat de un medicament anticancerigen
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
DECIZIE pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar pe 6 iunie
Vine „Mama tuturor crizelor”. Datoriile guvernelor pentru măsuri socialiste o fac de neevitat
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat s-au despărțit după 3 ani de relație: ”Nu am acceptat”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Oamenii cred că Inteligența Artificială este „mai morală”, indică un studiu